Cum să-ți îngrijești costumul medical?

Cum să-ți îngrijești costumul medical?

La fel ca alte articole vestimentare, costumul tău medical are nevoie de o îngrijire atentă, ca să arate ca nou pentru cât mai mult timp. Uniformele medicale pe care le oferim noi sunt confecționate din materiale de înaltă calitate, sunt foarte rezistente și durabile. Cu toate astea, o îngrijire inadecvată va face ca chiar și cele mai bune materiale să se deterioreze mai ușor.

Așadar, ne-am propus ca în acest articol să te învățăm cum să ai grijă de uniforma elastică Onai Med, pentru ca ea să-și mențină un aspect impecabil chiar și cu trecerea timpului.

1. Alege programul de spălare corect al fiecarui costum medical

Cu toate că uniformele pot fi spălate și de mână, înțelegem că s-ar putea să-ți fie mai practic și ușor să le bagi la mașina de spălat. Dar, dacă alegi varianta asta, ai grijă să setezi programul corect. Noi recomandăm spălarea la 30 de grade, cu toate că anumiți clienți ne-au confirmat că uniforma s-a spălat bine și n-a fost afectată nici la temperaturi mai înalte.

După ce costumul medical a fost spălat, scoate-l din mașină și întinde-l pe un umeraș. În acest fel, nu va mai fi nevoie să-l calci. Datorită materialului elastic, costumul nu se șifonează și se usucă destul de rapid.

2. Spală costumul doar alături de haine în culori din aceeași sferă

Este foarte important să-l bagi la spălat numai alături de haine în culori din aceeași sferă – negre cu negre, albe cu albe, colorate cu colorate. Dacă, să zicem, vei spăla un costum lila alături de negre, riști ca pigmentul negru să pătrundă în țesătura costumului și să-i schimbe culoarea.

În plus, fiecare culoare necesită un program diferit, cel de 30 de grade fiind recomandat în general, hainelor colorate (așa cum sunt majoritatea costumelor noastre).

3. Curăță petele ușoare cu ajutorul unui burete

Dacă ți-ai pătat costumul medical fie la lucru, fie acasă, poți să-l cureți rapid și ușor. Dar nu lăsa să treacă foarte mult timp. Ia un burete curat, adaugă puțin detergent lichid și freacă ușor până vezi că pata a dispărut.

Poți folosi chiar și un șervețel umed, dacă pata este încă proaspătă și n-ai vărsat un lichid care să iasă mai greu.

4. Împachetează cu grijă fiecare costum medical după utilizare

Pentru a arăta impecabil la locul de muncă e important să împachetezi cu grijă costumul și să-l așezi frumos în rucsac. Astfel, nu vei risca să se șifoneze până să-l iei pe tine.

Dacă în rucsac mai transporți și alte lucruri, mai ales lichide, recomandarea noastră este să bagi costumul în punga în care l-ai primit. Deoarece are zipper, se va închide complet și-ți va proteja uniforma. Dacă nu vrei sa transporți costumul în geantă, poți așeza punga cu zipper în sacoșa de hârtie imprimată primită de la noi.

În realizarea costumelor medicale Onai Med, am ales materiale cât mai versatile și rezistente, tocmai pentru ca întreținerea acestor costume să nu necesite mult efort. Câteva aspecte la care trebuie să fii atent pentru ca uniforma ta să arate excelent în timp sunt modul de spălare, depozitare și curățare. Sperăm că indicațiile noastre ți-au fost de folos și că uniformele Onai Med îți fac munca mai ușoară zi de zi!

Dacă doreşti să încerci costumele medicale Onai Med, dorim să îţi spunem că le poţi broda cu nume, funcţie şi mini-broderii.

SEAP / SICAP - Sistemul electronic de achizitii publice
Suntem prezenți cu produsele din portofoliul nostru pe site-ul de achiziții publice www.e-licitatie.ro (SEAP/SICAP)